Dacă ai avut vreodată următoarele gânduri:
- Nu sunt suficient de bun.
- Simt că nu merit această poziție sau succesul care îmi vine în cale.
- Mă simt inconfortabil când alții mă laudă.
- Ce caut eu aici? Alții poate meritau mai mult decât mine să ocupe acest rol.
- Deși am făcut multe cursuri și am studiat, încă nu mă simt pregătit, mai am nevoie de studiu.
Atunci este posibil să fi experimentat sindromul impostorului.
Ce este sindromul impostorului?
Sindromul impostorului este un fenomen psihologic în care simți că nu îți meriți realizările. S-ar putea să simți că nu îți aparțin, că nu meriți succesul tău sau că ești „deplasat”. S-ar putea chiar să fii în mod constant îngrijorat că alții te vor expune ca o fraudă.
Termenul a fost folosit pentru prima dată de psihologii Suzanna Imes și Pauline Rose Clance în anii 1970 într-un articol numit ”The imposter phenomenon in high Achieving women: Dynamics and therapeutic intervention”. Adică, s-a descoperit că femeile care au avut performanțe mai mari au avut totodată tendința de a se îndoi de ele în ciuda succeselor lor.
De atunci, termenul a fost utilizat pe scară largă și aplicat atât femeilor cât și bărbaților.
Potrivit articolului ”The Impostor Phenomenon” publicat în ”International Journal of Behavioral Science” în 2011, se estimează că 70% dintre oameni experimentează cel puțin un episod al acestui fenomen de-a lungul vieții.
Când te confrunți cu sindromul impostorului, orice fel de succes are un preț ridicat – anxietatea constantă de a fi dat în vileag. Poate și tu te-ai regăsit în situații în care ai făcut cursuri peste cursuri, dar ți-a fost prea teamă să începi lucrul propriu-zis. Sau ai muncit mult mai mult decât este necesar pentru a te „asigura” că nimeni nu te află.
Ce cauzează acest sindrom?
S-ar putea să fi provenit dintr-o familie în care a fost pusă multă presiune asupra realizărilor tale; părinți prea critici care nu te-au lăuda prea mult spre deloc. Sau părinți care au oscilat între a oferi laude și a fi critici.
Nu trebuie să fie exclusiv părinți, ci orice îngrijitor sau familie extinsă cu care ați petrecut timp în copilărie, cum ar fi mătuși, unchi, bunici.
O altă cauză care poate declanșa sindromul impostorului ar putea fi asumarea unui nou rol.
Un nou rol poate însemna orice, de la tranziția la următorul ciclu școlar, la o promovare, o schimbare a locului de muncă sau a deveni părinte pentru prima dată. Practic, orice implică asocierea cu o nouă identitate.
Expertul în sindromul impostorului, dr. Valerie Young, a descoperit că există 5 tipuri de impostori.
Pentru a putea depăși sindromul impostorului este foarte important să devii mai întâi conștient de ce tip ești:
1. Perfecționistul
Orice lucru sub 110% perfect este un eșec. Te epuizezi, verificând de foarte multe ori fiecare detaliu minor pentru a te asigura că nu există defecte.
Chiar dacă toți ceilalți cred că ai făcut o treabă uimitoare, tu te condamni dai pentru un lucru minor care de cele mai multe ori trece neobservat de alții.
Ce poți face?i
Una dintre cele mai bune moduri este aplicarea metodei GEQ.
GEQ înseamnă „Good Enough Quality”. Cu alte cuvinte, este mai bine să predai ceva care este bun decât să muncești prea mult tinzând la perfecțiune, trebuie să rupi acel ciclu prin acțiune.
Metoda desenului neterminat
Începi să desenezi ceva, setezi un cronometru pentru să zicem 5 minute, iar când sună alarma, te oprești. Lasă desenul așa. La început, te va irita, dar asta acționează ca desensibilizare la perfecționism.
„Și acum că nu trebuie să fii perfect, poți fi bun.”— John Steinbeck
2. Geniul natural
Crezi că trebuie să fii întotdeauna cel mai deștept din sală, să simți mereu că trebuie să fii extrem de informat despre un subiect chiar înainte de a începe cursul? Te simți mai puțin competent doar pentru că cineva știa un răspuns pe care tu nu îl cunoști?
Ceea ce de multe ori nu realizezi este că există un proces la mijloc- se numită învățare- și care îi duce pe începători la nivelul profesionist.
Ce poți face?
Pentru a depăși tipul Geniul natural, este bine să cultivi o mentalitate de creștere.
O mentalitate de creștere, sau mentalitatea unui începător, așa cum a fost concepută de psihologul de la Stanford Carol Dweck și colegii săi, este convingerea că capacitățile și talentele unei persoane pot fi îmbunătățite în timp.
O mentalitate de creștere contrastează cu o mentalitate fixă. Aceasta din urmă este credința limitativă că capacitatea de a învăța și de a îmbunătăți nu poate fi dezvoltată în mod semnificativ. Mentalitatea de creștere, dimpotrivă, este deschisă la efort și răbdare.
Așa că mai întâi, stai cu tine și reflectează la ce fel de mentalitate ai. Realizează că o mentalitate fixă te reține.
Fii blând și răbdător cu tine însuți.
„Peste un an ți-ai dori să fi început astăzi.”— Karen Lamb
3. Expertul
Întotdeauna încerci să înveți mai multe și nu ești niciodată mulțumit de nivelul tău de înțelegere. Chiar dacă deseori ești foarte calificat, deseori îți minimizi propria experiență în ochii tăi.
Urmărești și ești amestecat întotdeauna în diferite subiecte care nu au legătură, prea multe abilități pe care îți dorești să le stăpânești la perfecție care nu fac decât să întărească ideea că nu ești suficient de informați și bine pregătit pentru a acționa.
Am întâlnit mulți oameni care nu sunt dispuși să facă saltul și să înceapă practica pentru că se simt mereu nepregătiți sau că mai sunt multe de învățat.
Ce poți face?
Concentrează-te pe dezvoltarea unei singure abilităț. De exemplu, dacă ești pasionat de coaching de viață și de auto-dezvoltare, urmează cursurile potrivite, citește cărțile etc.
Concentrează-te asupra subiectului ales și atât. Nu te aventura în alte lucruri în același timp. Vei sfârși prin a te simți copleșit și vei simți că vrei să renunți.
„Nu vă descurajați pentru că nu puteți învăța toate deodată; învață câte un lucru, învață-l bine și prețuiește-l, apoi învață un alt lucru și prețuiește-l și în câțiva ani vei avea un mare depozit de cunoştinţe.”— Wilford Woodruff
4. Solistul
Preferi să faci totul de unul singur, fără să ceri niciodată ajutor pentru că asta ar însemna să arăți altora semne de slăbiciune sau incompetență.
Ce poți face?
Lucrul singur poate fi și un lucru bun. Asta nu înseamnă că trebuie să fii mereu implicat în munca în echipă.
Problema poate apărea atunci când chiar nu vrei să ceri ajutor oamenilor și preferi să te zbați de unul singur și să irosești timp și energie din cauza fricii de modul în care te-ar putea percepe alții.
A învăța să ceri ajutor este foarte important în depășirea acestui tip de sindrom de impostor. Nu ești slab, nici incompetent. Ești o ființă umană și ca o creatură socială, să ceri ajutor de la semenii tăi este absolut normal.
„Vindecarea necesită timp, iar a cere ajutor este un pas curajos.”— Mariska Hargitay
5. Superfemeia/Superbărbatul
Îți este greu să spui nu și ai tendința de a pune întotdeauna nevoile și voința altora pe primul loc. Pentru că te suprasoliciți, ajungi să te simți copleșit și ești foarte des în pragul epuizării.
Acest tip este de obicei și pe placul oamenilor. Căutând întotdeauna validarea externă, mai ales dacă te afli într-o situație cu o persoană care îți amintește de o figură parentală autoritară. Să presupunem că ai avut o mamă foarte autoritară. Acum, de fiecare dată când întâlnești o persoană care îți amintește subconștient de trăsăturile ei, te poziționezi din poziția unui copil. Și încearcă să obții aprobarea ei făcând mai multe lucruri decât poți transporta.
Ce poți face?
Este bine să devii conștient de aceste figuri parentale critice din viața ta pe care în mod subconștient încă încerci să le mulțumești.
Învață să spui nu și să stabilești limite mai bune. Acest lucru nu înseamnă că nu îi vei mai ajuta pe alții, ci că vei acorda prioritate ceea ce este cu adevărat important pentru tine.
„Lasă astăzi să marcheze un nou început pentru tine. Dă-ți permisiunea să spui NU fără să te simți vinovat, răutăcios sau egoist. Amintește-ți întotdeauna: ai dreptul să spui NU fără a fi nevoie să-ți explici.”— Stephanie Lahart